joi, 24 iunie 2021

ADAM SI EVA

 


Urîndu-i-se singur în stihii,
A vrut şi Dumnezeu să aibă-n cer copii
Şi s-a gîndit din ce să-i facă,
Din borangic,argint sau promoroacă,
Frumoşi, cinstiţi, nevinovaţi,
Şi puse-aşezămîntul dintre fraţi.
                  =2=
Dar i-a ieşit cam somnoros şi cam
Trîndav şi nărăvaş strămoşul meu Adam ;
Că l-a făcut, cum am aflat,
Cu praf şi niţeluş scuipat ;
Ca să încerce dacă un altoi
De stea putea să prindă pe noroi,
Că, de urît, scuipind în patru zări, stingher
Făcuse şi luminile din cer.
                    =3=
Dar iată că l-a nimerit,
Din pricina aluatului, greşit,
Şi că Adam, întîiul fiu
Al Domnului, ieşise, parcă, şi zbanghiu.
Nu-i vorba, nici-o poză nu ne-nvaţă
Cum ar fi fost omul dintîi la faţă.
Nici unda lacului nu l-a păstrat,
În care se-oglindea la scăpătat.
                   =4=
Puterea lui dumnezeiască,
Dormind mereu, căta să-l mai trezească ;
I-a rupt un os din coaste, ceva,
Şi-a zămislit-o şi pe Eva.
                    =5=      
Mai poţi căsca de lene, iarăş,
Cînd ai o soră şi-un tovarăş ?
S-au luat de mîini şi au cutreierat
Grădina toată-n lung şi lat.
                    =6=
Să nu te miri că, şovăind şi mici,
Li se julea şi nasul prin urzici.

                TUDOR ARGHEZI

miercuri, 23 iunie 2021

SCRISOARE DE ACREDITARE



 Eu cred ca e mai bine sa pleci definitiv,

Eu cred ca totu-i gata ca sa te-ntorci acasa,

Nesigurantei mele chiar tu ii esti motiv,

Pioni incomparabili suntem,si ce-ti mai pasa?

                          =2=

Bagajele te-asteapta,surade si te du

Si-asa atatea lucruri nu ne pot fi comune,

Priveste cata viata mai ai in fata tu, 

Si spune ca-i aiurea iubirea noastra,spune.

                          =3=

La varsta ta sunt toate gatite pentru bal,

Asupra-mi caruntetea lucreaza indrazneata-

Esti lujer si sunt ocna,duetul infernal,

Vom fi un scut de flacari langa un scut de gheata.

                            =4=

Am aranjat masina sa pleci,e totul clar

Parintii te asteapta precum asteapta PASTII,

Primeste semnul crucii,pe care zac,in dar,

Adolescenta dulce si iad cu ochi albastrii.

                               =5=

Adio, vezi ca noaptea pe drumuri sunt naluci,

Asa e cel mai bine,iubito,cel mai bine,

Si crede-ma ca-n lumea in care-ai sa te duci

Chiar de-ai sa uiti momentul voi fi si eu cu tine

                        =ADRIAN PAUNESCU=

                                               


PROVERBE


 1)Cei mai buni inotatori se ineaca cel mai des

2)Cine alearga se mai si impiedica

3)NU exista foc fara fum si om fara greseala

4)Agresi este in firea tuturor oamenilor-GRECIA ANTICA

5)Si unui bun pescar ii scapa uneori tiparul

PROVERBE

1)Cauta magarul si e  calare pe el

2)    Nu vede mai departe de varful nasului

3)Apune carul inaintea boilor

4)A arunca pietre in propria sa gradina

5)A bate  apa in piua
 

PROVERBE


 1)Nu creeaza orice cap care transpira

2)Sfatuieste-l pe cel incult si te va lua drept dusman

3)    Un om intelept invata chiar de la cei fara invatatura

4)Cartile care te ajuta cel mai mult,sant acelea care te fac sa gandesti cel mai mult

5)Este intelept nu cine stie multe,dar cine st6ie lucruri utile

marți, 22 iunie 2021

Opriti aceasta frunza

 Atunci cand cade frunza pornita sa rastoarne

Intreaga roata a lumii si fiecare pom

O simt ca mi se rupe din sange si din carne

Si mi se face mila de lume si de om

                           =2=

SI mi se face mila de mine si de tine

Si frunza care cade ma-nnebuneste iar

Si-apoi de-atatea lacrimi imi e putin mai bine

Si mi se desfrunzeste pe trup un calendar


                             =3=

Si nu se mai intampla nimic din cele sfinte

doar frunza care cade inj dulce hodoronc

Si nu mai am putere si nu mai am cuvinte

Si fiecare fibra rasuna ca un gong


                             =4=

Opriti pe creanga frunza,destul cu-atata toamna,

Destul cu-atata ceata si oameni neciteti

Opriti aceasta frunza de foc ce ma condamna

Sa stiu masura trista a scurtei mele vieti

                    ADRIAN PAUNESCU=   

PROVERBE


 1)Cartile monument al spiretelor disparute

2)Tot ce avem e pieritor afara de insusirile sufletului si ale mintii

3)Cu cat intelepciunea este mai intinsa,cu atat ea sufera mai mult din cauza limitelor ei

4)Fraul conduce calul si intelepciunea omul

5)Nu trai cu intelepciunea altuia,traieste cu mintea ta

PROVERBE


 1)Graba e mama esecului-Grecia antica,Herodot

2)Un bun exemplu este cea mai buna invatatura

3)Cine a refuzat sa inteleaga ce i-a spus mama sa,va intelege ceea ce ii va spune nenorocirea sa-AFRICA NEAGRA.

4)Cine nu stie nimic nu se indoieste de nimic

5)Ce invatam la inceput stim cel mai bine.

luni, 21 iunie 2021

SAH-PARTIDE-CAMPIONI

SAHUL CA JOC SE POATE IMPARTI IN 5 ETAPE DISTINTE:

1)COPILARIA SAHULUI INTRE 1450-1749


 2)PERIOADA ROMANTICA:1750-1865

3)MARILE CAUTARI INTRE 1866-1920

4)SAHUL MODERN INTRE 1921-1947

5)EXPLOZIA SAHISTA PERIOADA CUPRINSA INTRE 1948-1982.

BINENTELES CA FIECARE PERIOADA A AVUT CAMPIONII EI.

IN CONTINUARE VOI INCERCA SA ARAT  MARII JUCATORI DE SAH PE ACESTE ETAPE DISTINCTE.

VOI INCEPE CU PERIOADA CUNOSCUTA CA COPILARIA SAHULUI(1450-1749).

DIN ACEASTA PERIOADA PUTEM AMINTI PE:

RUY LOPEZ FIIND CONSIDERAT UN CAMPION MONDIAL NEOFICIAL PANA IN ANUL1575 CAND ESTE INVINS DE ITALIANUL LEONARDO DA CUTRO(LA MADRID)

TOT AICI MAI PUTEM AMINTI PE GIOACHINO GRECO,PAOLO BOI.

VOI INCERCA SA   SCRIU CATE CEVA DESPRE CEI MAI IMPORTANTI DINTRE EI SI VOM VEDEA SI CATEVA PARTIDE JUCATE.

RUI LOPEZ(LOPEZ DE SEGURA RUY)

ESTE NASCUT LA MIJLOCUL SECOLULUI XVI-LEA.DE PROFESIE ERA PREOT. ERA UN JUCATOR PUTERNIC FIIND CONSIDERAT PRIMUL CAMPION MONDIAL(NEOFICIAL) DE SAH DUPA VICTORIA SA ASUPRA  ITALIANULUI DA CUTRO DIN ANUL 1559.

DEVINE CELEBRU PRIN OPERA SA-LIBRO DE LA INVENCION LIBERAL CARE ESTE TIPARITA IN ANUL 1561 LA ALCALA.

 ACEST MANUAL(FIINDCA IL PUTEM NUMI ASA) CUPRINDE(SI ANALIZEAZA) DESCHIDERI CARE SE JOACA SI IN ZILELE NOASTRE CA:

APARAREA PHILIDOR

APARAREA SCANDINAVA

PARTIDA ITALIANA

PARTIDA SPANIOLA

APARAREA RUSA

ESTE INVINS IN ANUL1575 DE LEONARDO SI PAOLO BOI SI SE RETRAGE CA JUCATOR  DEDICANDU-SE TEORIEI SAHISTE

PENTRU MERITELE SALE IN SAH ESTE INOBILAT DE REGELE FILIP AL  DOILEA PRIMIND DARURI SI ONORURI

 

HIMERA


 Te trage lumea scunda de picioare,

Pacat ca de pe buze mi te-ai rupt

Si ai cazut cu ultima ninsoare

Acolo intre vicii,dedesupt.

                =2=

Eu o himera am iubit in tine

Tu esti cum esti,dar eu te vad cum vreau,

Am sa te plang la despartire,bine,

De-mi va fi dor din lacrimi sa te beau.


                      =3=

E frig si e normal ca fiecare

Sa-si caute un loc mai bun,mai rau,

Te trage lumea scunda de picioare,

E timpul sa recazi la locul tau

                   =ADRIAN PAUNESCU=

PROVERBE


 1)Numai la sfarsit se acorda recompensa

2)O cusatura la timp scuteste o suta

3)Un loc pentru fiecare lucru si fiecare lucru la locul sau

4)Mai bine asteapta decat sa te astepte-proverb albanez

5)Cine nu reuseste la prima lovitura s-o incerce pe a doua

PROVERBE


 1)Dormind nu se castiga nimic

2)Cine se scoala tarziu mananca tarziu

3)Meseria nu are dusman mai mare ca omul nepriceput

4)Se cunoaste omul dupa sudoare si dupa semnatura-proverb arab

5)Cand i-ti faci casa,sa nu ramana netencuita

PROVERBE


 1)Cine vrea sa manance trebuie sa munceasca

2)Marea formula moderna;munca,munca, si iar munca

3)Lenesul e frate cu cersetorul-proverb romanesc

4)Patul si focul sant cauza lenii

5)Vulpii adormite nu-i cade nimic in bot

Proverbe

  1)Omul rabdator va face sa fiarba piatra pana da in clocot                              =AFRICA= 2)Strugurii tot privindu-se intre ei ajun...