Zmeoaica

-Zorește-ți fugarul,o drag Făt-Frumos!

Zorește-ți fugarul și-aține-te bine!

Căci iată Zmeoaica cu chipul hidos

Pe urmele noastre pornit-a și vine

Purtată în goană,ca norul de vânt,

C-o falcă în cer și cu alta-n pământ

N-ai teamă,copilă de crai,căci cu noi

E Galben din-soare,copilă,n-ai teamă!

Aruncă năframa cea scumpă-napoi,

Să crească un codru năstrușnic de-aramă;

Pân dinții Zmeoaicei,rozând,s-or toci,

Noi fi-vom departe,departe de-aici!

-Zorește-ți fugarul,o dragFăt-Frumos!

Nu simți tu dogoarea arzându-te-n spate?

E crunta Zmeoaică cu chipul hidos;

Rozând la copaci,prin pădure străbate,

Ea vine cumplită,cu părul vâlvoi,

Și dacă ne-ajunge,aman e de noi!

-N-ai teamă,tu mândră copilă de crai

N-ai teamă,al inimei mele tezaur!

Arună-i tu pieptenul de-aur ce-l ai,

Pe loc să se facă un munte de aur.

Ah,iată-l cum crește cuvârful în cer-

Să-l roadă Zmeoaica cu dinții de fier!

-Zorește-ți fugarul,o drag Făt-Frumos!

Căci muntele,iată,se clatină,crapă;

Zmeoaica cumplită,cu chipul hidos,

Prin borta deschisă se vâră și scapă.

Ea varsă catran și pucioasă pe nări,

N-auzi tu vâltoarea cum clocotă-n zări?

-N-ai teamă,tu scumpă copilă de crai!

N-ai teamă,căci leac îi găsim noi îndată;

Aruncă-i oglinda vrăjită ce-o ai,

Să crească o baltă agâncă și lată:

Căci apa cea lată va pune hotar

Pe care-o să-ncerce să-l treacă-n zadar!

-Zorrește-ți fugarul,o drag Făt-Frumos!

Se-ntunecă cerul,pământul vuiește,

Te uită!Zmeoaica cu chipul hidos

Se zbate-n mocirlă și se zvârcolește,

Ea urlă turbată și-azvârle spre noi

Cu ghearele-i hâde bucăți de noroi!

-N-ai teamă,tu dulce copilă de crai!

Acolo rămâne de-acum înainte!

Noi însă trecut-am pe celălalt plai,

În lumea de visuri curate și sfinte!

Înlăntuie-mi gâtul cu brațul tău drag!-

O,las să ne ducă fugarul pribeag!

       =St.O.Iosif=

 ,

Condamnare la viață

 Sunt condamnat la viață fără tine

Și vremea pentru gânduri e destulă,

Când va veni călăul în celulă

Mă voi narcotiza că-i încă bine.

Acum când toate căile îngheață

Și-atâta întuneric ne desparte

Mi-era mai lesne condamnat la moarte

Ca,fără tine,condamnat la viață.

Va trebui să port la mine-n minte

Această condamnare infernală,

Această amintire,ca o boală,

Ce și-a uitat origini și cuvinte,

Dă-mi,Doamne,cum o fi să fie,

Dar grațiază-mi lunga insomnie.

              =ADRIAN PĂUNESCU=

Proverbe

 1)Mai multă pâine manânci cu miere,decat cu oțet(adică cu vorbe dulci,decat cu asprime)

2)Mai mulți mărăcini,decât trandafiri(adică mai mulți răi decât buni)

3)Mai dulce oțetul fără plată,decăt mierea cu plată(se zice pt.cei ce n-au cu ce cumpăra,cum și pt.cei zgârciți)

4)Mari dureri de facere pe munte apucă,și greu gemea că nu putea să nască;d-odată și născu și când născu ieși din el un șoarece și acela orb(se zice pt. cei ce mult se socotesc să facă oarece și când săvârsesc fac nimic)

5)Milă mi-e de tine,dar de mine mi se rupe inima(arată mărimea dragostei către înșine,și că mai mult îngrijim de noi decăt de altul)

Proverbe

1)Gros pe gros mănâncă(adică cel tare pe cel tare)

2)Joacă ursul prin vecini(se zice pt.cele întâmplătoare,cand le vedem pe la vecini,le așteptăm să vie și pe la noi)

3)Joacă nuna prin tindă,de-i ajunge picerele în grindă(arată pofta cea mare de joc și veselie pt.tinerii căsătoriți)

4)Ziua bună multă vreme nu ține(adică norocirea,fericirea,binele la om)

5)Zi până nu-ți zic(se zice pt.cei ce apucă mai-nainte de ne mustrează,la câte trebuie noi pe ei să-i mustrăm)

 

 Se-ntorc iar zilele noroase,

Cu negurile somnoroase,

Și-amurgurile timpurii-

Vin diminețile urâte

Și nopțile posomorâte

Și lungi,și negre,și pustii.

Copacii,despuiați și jilavi

Și triști ca cerșetorii schilavi,

Gem biciuiți de vânt și ploi-

Podoaba lor de-odinioară

O zdreanță putredă-i ce zboară

Și-i tăvălită în noroi...

Veni-vor zilele senine,

Vor râde florile-n grădină

Sub arcul cerului senin...

Veni-vor toate iar,știu bine...

Ci eu,cu toamna care vine,

M-aș duce,ca să nu mai vin...

       =St.O.Iosif=

Mi-e dor de-un vis

 Mi-e dor de-un vis așa curat

Și alb ca albul de hermină,

Să râd ca florile-n lumină,

Să uit că ros e de vermină

Copacul vieții scuturat...

Mi-e dor de tine,cea de ieri,

Și iar visez că sânt cu tine...

Și-atât de bine și senin e

Cand visul vine să m-alinte

Cu dulci și line mângăieri...

Visez că zâmbetu-ți divin

În cale iarăși luminează-mi,

Că iar la pieptu-mi vii să-ți razămi

Căpșorul scump,și-adormi în pază-mi

Ca-n vremile ce nu mai vin...

Visez...dar visurile pier

Curănd,ca flori de brumă-atinse,

Iar visul meu din urmă stins e...

Cu brațe-ntinse-n gol și-nvinse,

Drag vis de ieri,în van te cer!

Și fără tine,viața mi-i

Deșartă ca un țărm de mare,

Pe care eu te chem din zare

Și caut des de se năzare

Vreun semn pe apele pustii...

Te chem și zi și noapte,dar

Tu nu-mi auzi în veci chemarea..

Și nu-i mai fioroasă marea

În zbuciumarea ei ca marea

Mea jale,chinul meu amar!

      =St.O.Iosif=

Proverbe

1)Încet-încet departe mergi(adică cine nu se pripește,mult sporește)

2)În buze miere și-n inimă fiere(adică cugetul celui fățarnic și viclean)

3)Înțeleptul făgăduiește și nebunul trage nădejde(se zice pt.cei ce nădăjduiesc în zadar la făgăduieli)

4)Vai de mine, ce să fac? Bărbat n-am și copii fac(Se zice pt.cei ce se prefac că făr-de voia lor urmează cele rele)

5)Vasul vechi mai mult ține(se zice spre mângâierea celor bătrâni)