duminică, 30 aprilie 2023

proverbe


 1)Carne tânără și pește bătân(adică orice după cum se cuvine)

2)Cui e frică devânturi,pe mare să nu călătorească și cine se teme de brumă,vie să nu sădească(se zice pt. cei fricoși și sfioși să se depărteze de orice)

3)Cu vorba și fapta(adică ceea ce făgăduiești,peșin s-o pui și-n lucrare)

4)Cu lupii împreună,ca lupii să urli îndată te înveți(adică cu cei flecari,flecar și cu cei cumpliți,cumplit te-nveți)

5)Cumpăna din mână nicicum s-o lași,ca după funie nici cum să cazi( adică toate cu măsură,ca să nu te poticnești,să nu greșești)

vineri, 28 aprilie 2023

PROVERBE


 1)Când te urci în sus pe scară,din treaptă în treaptă să pășești ca să nu te poticnești(adică la orice, după orânduială,să pășesti,ca să înaintezi fără nici o greșală)

2)Când te însori,să te-nsori,iar nu să te măriți(adică să nu iei nevastă,care să-ți poruncească)

3)Mai bine un,,ține,, decât două,,îți voi da,,(adică mai bine puțin și peșin,decât mai mult cu nădejde)

4)Mai bine în luntre mică și cu siguranță de viață,decât în cea mai mare corabie cu primejdie de viață(adică mai bine mic și fără necazuri,decât mare și cu necazuri)

5)Mărul de aur la cea mai frumoasă(adică cele mai cinstite la cel ce i se cuvine,la cel mai destoinic)

marți, 25 aprilie 2023

Zmeoaica


-Zorește-ți fugarul,o drag Făt-Frumos!

Zorește-ți fugarul și-aține-te bine!

Căci iată Zmeoaica cu chipul hidos

Pe urmele noastre pornit-a și vine

Purtată în goană,ca norul de vânt,

C-o falcă în cer și cu alta-n pământ


N-ai teamă,copilă de crai,căci cu noi

E Galben din-soare,copilă,n-ai teamă!

Aruncă năframa cea scumpă-napoi,

Să crească un codru năstrușnic de-aramă;

Pân dinții Zmeoaicei,rozând,s-or toci,

Noi fi-vom departe,departe de-aici!


-Zorește-ți fugarul,o dragFăt-Frumos!

Nu simți tu dogoarea arzându-te-n spate?

E crunta Zmeoaică cu chipul hidos;

Rozând la copaci,prin pădure străbate,

Ea vine cumplită,cu părul vâlvoi,

Și dacă ne-ajunge,aman e de noi!


-N-ai teamă,tu mândră copilă de crai

N-ai teamă,al inimei mele tezaur!

Arună-i tu pieptenul de-aur ce-l ai,

Pe loc să se facă un munte de aur.

Ah,iată-l cum crește cuvârful în cer-

Să-l roadă Zmeoaica cu dinții de fier!


-Zorește-ți fugarul,o drag Făt-Frumos!

Căci muntele,iată,se clatină,crapă;

Zmeoaica cumplită,cu chipul hidos,

Prin borta deschisă se vâră și scapă.

Ea varsă catran și pucioasă pe nări,

N-auzi tu vâltoarea cum clocotă-n zări?


-N-ai teamă,tu scumpă copilă de crai!

N-ai teamă,căci leac îi găsim noi îndată;

Aruncă-i oglinda vrăjită ce-o ai,

Să crească o baltă agâncă și lată:

Căci apa cea lată va pune hotar

Pe care-o să-ncerce să-l treacă-n zadar!


-Zorrește-ți fugarul,o drag Făt-Frumos!

Se-ntunecă cerul,pământul vuiește,

Te uită!Zmeoaica cu chipul hidos

Se zbate-n mocirlă și se zvârcolește,

Ea urlă turbată și-azvârle spre noi

Cu ghearele-i hâde bucăți de noroi!

-N-ai teamă,tu dulce copilă de crai!

Acolo rămâne de-acum înainte!

Noi însă trecut-am pe celălalt plai,

În lumea de visuri curate și sfinte!

Înlăntuie-mi gâtul cu brațul tău drag!-

O,las să ne ducă fugarul pribeag!

       =St.O.Iosif=

 ,

luni, 24 aprilie 2023

Condamnare la viață


 Sunt condamnat la viață fără tine

Și vremea pentru gânduri e destulă,

Când va veni călăul în celulă

Mă voi narcotiza că-i încă bine.


Acum când toate căile îngheață

Și-atâta întuneric ne desparte

Mi-era mai lesne condamnat la moarte

Ca,fără tine,condamnat la viață.


Va trebui să port la mine-n minte

Această condamnare infernală,

Această amintire,ca o boală,

Ce și-a uitat origini și cuvinte,

Dă-mi,Doamne,cum o fi să fie,

Dar grațiază-mi lunga insomnie.

              =ADRIAN PĂUNESCU=

Proverbe


 1)Mai multă pâine manânci cu miere,decat cu oțet(adică cu vorbe dulci,decat cu asprime)

2)Mai mulți mărăcini,decât trandafiri(adică mai mulți răi decât buni)

3)Mai dulce oțetul fără plată,decăt mierea cu plată(se zice pt.cei ce n-au cu ce cumpăra,cum și pt.cei zgârciți)

4)Mari dureri de facere pe munte apucă,și greu gemea că nu putea să nască;d-odată și născu și când născu ieși din el un șoarece și acela orb(se zice pt. cei ce mult se socotesc să facă oarece și când săvârsesc fac nimic)

5)Milă mi-e de tine,dar de mine mi se rupe inima(arată mărimea dragostei către înșine,și că mai mult îngrijim de noi decăt de altul)

Proverbe

1)Gros pe gros mănâncă(adică cel tare pe cel tare)

2)Joacă ursul prin vecini(se zice pt.cele întâmplătoare,cand le vedem pe la vecini,le așteptăm să vie și pe la noi)

3)Joacă nuna prin tindă,de-i ajunge picerele în grindă(arată pofta cea mare de joc și veselie pt.tinerii căsătoriți)

4)Ziua bună multă vreme nu ține(adică norocirea,fericirea,binele la om)

5)Zi până nu-ți zic(se zice pt.cei ce apucă mai-nainte de ne mustrează,la câte trebuie noi pe ei să-i mustrăm)

 

duminică, 23 aprilie 2023


 Se-ntorc iar zilele noroase,

Cu negurile somnoroase,

Și-amurgurile timpurii-

Vin diminețile urâte

Și nopțile posomorâte

Și lungi,și negre,și pustii.


Copacii,despuiați și jilavi

Și triști ca cerșetorii schilavi,

Gem biciuiți de vânt și ploi-

Podoaba lor de-odinioară

O zdreanță putredă-i ce zboară

Și-i tăvălită în noroi...


Veni-vor zilele senine,

Vor râde florile-n grădină

Sub arcul cerului senin...

Veni-vor toate iar,știu bine...

Ci eu,cu toamna care vine,

M-aș duce,ca să nu mai vin...

       =St.O.Iosif=

PROVERBE

  4:13 PM  PROVERBE 1]Ce are de-a face orbul cu oglinda? 2]Orbului nu-i trebuie nici pictura,nici culoare,nici oglinda sau figura 3]Ce e ama...