Mi-e dor de-un vis

 Mi-e dor de-un vis așa curat

Și alb ca albul de hermină,

Să râd ca florile-n lumină,

Să uit că ros e de vermină

Copacul vieții scuturat...

Mi-e dor de tine,cea de ieri,

Și iar visez că sânt cu tine...

Și-atât de bine și senin e

Cand visul vine să m-alinte

Cu dulci și line mângăieri...

Visez că zâmbetu-ți divin

În cale iarăși luminează-mi,

Că iar la pieptu-mi vii să-ți razămi

Căpșorul scump,și-adormi în pază-mi

Ca-n vremile ce nu mai vin...

Visez...dar visurile pier

Curănd,ca flori de brumă-atinse,

Iar visul meu din urmă stins e...

Cu brațe-ntinse-n gol și-nvinse,

Drag vis de ieri,în van te cer!

Și fără tine,viața mi-i

Deșartă ca un țărm de mare,

Pe care eu te chem din zare

Și caut des de se năzare

Vreun semn pe apele pustii...

Te chem și zi și noapte,dar

Tu nu-mi auzi în veci chemarea..

Și nu-i mai fioroasă marea

În zbuciumarea ei ca marea

Mea jale,chinul meu amar!

      =St.O.Iosif=

Proverbe

1)Încet-încet departe mergi(adică cine nu se pripește,mult sporește)

2)În buze miere și-n inimă fiere(adică cugetul celui fățarnic și viclean)

3)Înțeleptul făgăduiește și nebunul trage nădejde(se zice pt.cei ce nădăjduiesc în zadar la făgăduieli)

4)Vai de mine, ce să fac? Bărbat n-am și copii fac(Se zice pt.cei ce se prefac că făr-de voia lor urmează cele rele)

5)Vasul vechi mai mult ține(se zice spre mângâierea celor bătrâni)
 

Proverbe

 

1)Amorul cu două săgeți,c-una te aprinde și cu alta îndată te stinge

2)Ți-ai dat în petic,ca țiganul(adică ai ieșit din rânduială,n-ai pazit buna orânduială)

3)ȘI-a nemeritat coasa gresia(adică s-a potrivit la năravuri,cum o muiere  rea când dă piste un bărbat mai rău)

4)Și-a încălecat iarăși măgarul(adică ș-a dobăndit iarăși ceea ce a pierdut,cum locul,slujba ce pierduse)

5)Dă masanaua pe un poponeț(adică dă mai bun și ia mai prost)

PROVERBE

 1)Dacă nu ți se pleacă ție vremea,pleacă-te tu vremii(adică,cand nu putem birui ale vremii,trebuie să suferim ale ei))

2)Dohtore,vindecă mai întâi pe tine,apoi pe mine(se zice pt. cei ce pe alții povățuiesc și ei mai rău greșesc)

3)După ploaie,așteaptă senin( adică după rău bine)

4)Dă două jumătați pe una întreagă(adică mai bine un lucru mai mare decăt multe și mici)

5)Dragostea nicicum s-o lași să se înece în mărăcini(adică pururea s-o păzești curată)

Nu cheltui tristețea

Nu cheltui tristețea prea curand

și nu te satura de suferința,

nu mai petrece zilele plangand,

că o să ai,de toate,trebuința.

Păstreaza ochii tăi impăratești

pentru durerea care o să vină,

nu te grăbi,iubito,să bocești

că,încă,avem dreptul la lumină.

Oricum,tot va veni o noapte rea,

e fără sens a o trăi din vreme,

nu-i bine să cobești,iubita mea,

căci lacrimile lacrimi știu să cheme.

Antrenamentul nu e necesar,

tristețea e o muzică spontană

și a o provoca e imprudent

pe drumul dintre rană și icoană.

Și totuși,nu ar trebui să știi

această veste dintre rău și bine

că te iubesc de noapte și de zi,

și-n somn,și-n moarte,nu pot fără tine.

Așa că lasă nopțile din gând

și nu râvni un vesel loc în turmă,

nu cheltui tristețea prea curând,

păstreaz-o pentru clipa mea din urmă

      =ADRIAN PĂUNESCU=
 

Calul troian

 Mie însumi îmi sunt un cal troian.

Propriul meu umăr îmi cucereste propriul meu umăr,

propriul meu ochi se jefuiește pe sine.

Bătăile inimii mele

nu se pot auzi

din pricina bătăilor inimii mele,

glasul meu care strigă la cer

sugrumat este

de glasul meu care strigă la cer.

Viața mea nu se mai poate trăi

din pricina vieții mele.

Dragostea mea tărăste dragostea mea

de calul dragostei mele

în jurul cetății.

Înfig lama cuțitului meu în lama cuțitului meu

în timp ce secunda care îmi sună nașterea

se asurzește din pricina secundei care îmi sună nașterea.

Sunt suparat pe propria mea supărare

sunt bucuros de propria mea bucurie.

Îmi sper propria mea speranță

Îmi plang propria mea lacrimă

Și sunt în timp ce sunt

Și nu sunt când nu mai sunt.

        = NICHITA STĂNESCU=

A muri in zbor

Brusc,pasarea a murit in zbor,

ca o pupilă piezișă taie un nor.

Șterge cu aripa flască

steaua verde gata să nască.

Suna murdar și greoi

prin aripa ei,aerul a noroi.

Cade din ce in ce mai încet

spre secret.

Din interiorul cel mare spre interior

fără trepte și neagră,

clătinându-se pentru nimeni

sporind cu greața singurătatea...

Lovește frunza,fructa;

urmează un sunet de picior de animal

în fugă atingand pamantul

inundat

de lacrimi independente de ochi,

de umezeală independentă de frig,

de tăcere independentă,migratoare.

     =NICHITA STĂNESCU=