ca o pupilă piezișă taie un nor.
Șterge cu aripa flască
steaua verde gata să nască.
Suna murdar și greoi
prin aripa ei,aerul a noroi.
Cade din ce in ce mai încet
spre secret.
Din interiorul cel mare spre interior
fără trepte și neagră,
clătinându-se pentru nimeni
sporind cu greața singurătatea...
Lovește frunza,fructa;
urmează un sunet de picior de animal
în fugă atingand pamantul
inundat
de lacrimi independente de ochi,
de umezeală independentă de frig,
de tăcere independentă,migratoare.
=NICHITA STĂNESCU=
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu