Mie însumi îmi sunt un cal troian.
Propriul meu umăr îmi cucereste propriul meu umăr,
propriul meu ochi se jefuiește pe sine.
Bătăile inimii mele
nu se pot auzi
din pricina bătăilor inimii mele,
glasul meu care strigă la cer
sugrumat este
de glasul meu care strigă la cer.
Viața mea nu se mai poate trăi
din pricina vieții mele.
Dragostea mea tărăste dragostea mea
de calul dragostei mele
în jurul cetății.
Înfig lama cuțitului meu în lama cuțitului meu
în timp ce secunda care îmi sună nașterea
se asurzește din pricina secundei care îmi sună nașterea.
Sunt suparat pe propria mea supărare
sunt bucuros de propria mea bucurie.
Îmi sper propria mea speranță
Îmi plang propria mea lacrimă
Și sunt în timp ce sunt
Și nu sunt când nu mai sunt.
= NICHITA STĂNESCU=
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu