Furtuna

 Turbează furtuna,

Da bice gloatei de valuri,

Si ele,spumând de mânie-n răscoală,

Se-ncalecă-n goană, urnind si-mbrancind

Munți albi si miscători de apă:

Micuța navă-i suie

Cu trudnică pripă,

Ci fară de veste-alunecă

În negre prăpăstii căscate...

O,mare!...Mama frumusetii,

Din spumă de val răsărite!

Strabuna Amorului!Aibi îndurare!

Ah,iată! alba ta rândunea

Din aripi fâlfăie fantastic,

Setoasa de pradă.

Si-adulmecă inima mea ce rasună

De slava zeitei din tine nascută;

Adulmecă inima mea,jucăria,

Nepotului tău zburdalnic!

De-a surda implor!

Dispare strigarea-mi în larma furtunii

Si-n tumultul de vânturi!

Uraganul se sparge-n gigantic delir

De sunete oarbe!

Eu însă prind lămurit în auz

O dulce-aiurire de harfa;

Un cântec mă cheamă răzbind sălbatec,

Nespus de duios,dureros de nespus,

Si glasul acela-l cunosc...

Departe,pe țarmul stâncoasei SCOTII

Se-nalță turnul castelului sur

Deasupra năprasnicei mări;

Acolo,subt arcul înaltei ferești,

Veghează o mândră femeie bolnavă-

Ca umbra ușoară,ca marmora albă,-

Ea cantă din harfă si cântă din gură

Și vântul îi flutură pletele-i lungi

Și-i spulberă cântecul trist

În largul furtunei,pe mare...

        =HEINE=